Cartea Activitati creative cu ziare si reviste

Cartea „Activităţi Creative cu ziare și reviste”, este o colecţie de activităţi de Abilităţi Practice şi/ sau Arte Vizuale, care se pot realiza reciclând ziare și reviste. Plecând de la ideea că nu întotdeauna avem materiale profesionale pentru activități, am invitat doamne profesoare iubitoare de frumos, să mi se alăture în demersul de a promova reciclarea creativă a ziarelor și revistelor. În ciuda pandemiei, idei pline de culoare au prins contur şi s-au așternut ușor în carte, foaie cu foaie. Fotografiile sunt sugestive, nu sunt profesionale, aşa cum nici rezultatele – lucrările copiilor, nu sunt întotdeauna „lustruite” pentru marile galerii de artă, dar originale precum ale marilor artişti. Această carte poate fi: o invitaţie la lucru, o idee pentru activități creative originale, un ghid pentru reciclarea creativă a ziarelor şi o expresie a profesionalismului cu care doamnele profesoare ne-au dezvăluit din experienţa dumnealor.

Cartea contine 26 modele de activitati creative realizate valorificand creativ ziare si reviste. Activitatile pot fi realizate de copii cu varsta peste 3 ani, majoritatea fiind adaptabile fiecarui nivel de varsta. In carte gasiti modele realizate in diferite tehnici de lucru, cu finalitati cat mai diverse: rame fotografie, semne de carte, boluri, cutii, rafturi, felicitari, buchete de flori, brazi, copaci, frunze de toamna, ghirlande si clasicele colaje tematice.


Autori: Mihaela ALBIANU, Valentina TANASACIUC, Maria UJOC, Mirela ANDREI, Adrian DINU, Mariana DINU, Bianca-Ionela DUMITRASCU, Aurelia-Ramona GLIGA, Mihaela IACOB, Madalina-Ionela SFIRCA, Ionela ZBARCEA si copiii: Amalia ALBIANU, Andreea-Catalina BANU, Daniela-Nicoleta BANU si Teodora TANASACIUC.

Cartea poate fi cumparata de pe site, de AICI.

Ce tip de servetele folosim pentru tehnica decoupage?

Ce servetele folosim? Pentru aceasta tehnica sunt recomandate servetelele imprimate din comert, in trei straturi. O gama larga de servetele gasiti pe site-ul nostru, in aceasta categorie AICI.

Cum alegem servetelele? Cand cumparam un servetel este bine sa stim ce obiect vom decora, astfel incat modelul imprimat pe servetel sa poate fi ”reprodus” cat mai exact pe suprafata acestuia. Este bine sa fim atenti la acest aspect deoarece modelul servetelor este diferit.

Clasicile servetele au acelasi model pe toate cele patru parti.

Unele servetelele sunt imprimate cu imagini doar pe un colt, cum este servetelul decorativ pui de Pasti sau doar pe o parte, cum este servetelul cu inimi si ursulet:

Alte servetele au imagini diferite pe toate partile sau pe doua dintre acestea. Servetelul cu minioni, servetelul cu animale simpatice sunt doua exemple pentru aceasta categorie.

Exista servetele care contin o singura imagine pe toata suprafata, sau doua imagini respectiv 33 cm/ 33 cm. Ne referim la servetel decorativ de primavara sau la servetelul decorativ vulpe.

Cele mai ”spornice” servetele raman cele care spun aceeasi poveste in mai multe imagini! Dintr-un singur servetel poti lucra 24, 36 sau chiar mai multe tablouri.

In magazinul inspiratiei tale, www.magazincreativ.ro, gasesti servetele din aceasta catergorie pentru toate anotimpurile si multe tablouase la care pot fi adaptate. Ca si material didactic acest tip de servetel devine astfel o varianta ieftina.

Ce obiecte puteti decora? Imaginatia nu cunoaste limite, dar cele mai populare obiecte care se decoreaza prin tehnica servetelului sunt: cutii, rame foto, pusculite, tablouri din lemn sau ipsos, panze de pictura si multe altele. Spre exemplu, acest tablou rotund din ipsos cu rama, a fost decorat cu servetel Vas cu flori si pictat in acrilice.

Pentru mai multe idei de decorare, va invitam sa urmariti articolele noastre.

Spor si inspiratie sa aveti, pentru ca de selectia materialele de lucru ne ocupam noi!

Suport pentru creioane – tehnica servetelului

Decoupage-ul, romaneste ”tehnica servetelului”, este unul dintre cele mai surprinzatoare moduri pentru decorarea obiectelor.

Ce servetele folosim? Pentru aceasta tehnica sunt recomandate servetelele imprimate din comert, in trei straturi. O gama larga de servetele gasiti pe site-ul nostru, in aceasta categorie AICI.

Ziua Mediului se apropie, ocazie cu care, astazi reciclam cutii de lapte praf creand un Suport pentru creioane. Avand la dispozitie doua cutii de la lapte praf pentru bebelusi, am ales sa le lucram pe ambele, una cu primul strat alb, cealalta cu argintiu.

Materiale necesare: cutii de lapte praf, culori acrilice, servetel decorativ cu flori, adeziv decoupage Pentart.

Etape:

  • pictam cu acrilic alb sau argintiu cutia, in doua straturi
  • lasam sa se usuce bine fiecare strat de culoare
  • aplicam un strat de adeziv Pentart pe toata cutia
  • desprindem primul strat al servetelului decorativ
  • decupam din servetelul decorativ bucata care urmeaza sa o lipim pe cutie
  • aplicam rapid servetelul in sensul acelor de ceasornic
  • cu degetele uscate sau cu o pensula burete presam servetelul pe cutie avand grija sa nu ramana bule de aer si sa nu se rupa servetelul
  • Truc: daca servetelul se rupe, gratie rezistentei acrilicelor, stergem totul cu un servetel umed, lasam la uscat si reluam cu adezivul
  • pentru un aspect profesional, recomand aplicarea servetelului si in interiorul cutiei, minim 1-2 cm
  • ultima etapa este reprezentata de aplicarea ultimului strat de adeziv. Adezivul cu lac de la Pentart tip Silky Shine poate fi utilizat in ambele etape. Daca utilizam produsele Daco pentru tehnica servetelului aplicam in prima etapa adezivul Lipitel si la final lacul Finitel.

La nivel incepatori, aceasta activitate poate fi realizata cu copiii in 2-3 etape, dar daca sunt familiarizati cu tehnica, experti, este posibil sa lucrati doar intr-o singura etapa.

Asteptam fotografii cu intrebarile voastre sau intrebari!

Spor si inspiratie sa aveti, cu selectia materialelor ne ocupam noi!

Cu drag,

Mihaela Albianu, fondator www.magazincreativ.ro

Cifrele – modele tangram

Tangramul este un joc vechi, chinezesc, cu sapte forme geometrice: 1 patrat, 2 triunghiuri mari, 1 triunghi mediu, 2 triunghiuri mici si 1 paralelogram. Mai este numit ”patratul magic” sau ”puzzle chinezesc”, fiind unul dintre cele mai cunoscute jocuri din lume.

Pentru copii, valoarea educativa a jocului este necontestata: dezvolta gandirea logica, memoria vizuala si creste increderea in fortele proprii. Familiarizarea cu formele geometrice, gasirea de noi solutii si stimularea imaginatiei sunt alte aspecte pozitive cand discutam despre beneficiile jocului cu piesele tangramului.

Regulile tangramului sunt simple: se utilizeaza toate cele 7 piese care trebuie asezate una langa cealalta, fara a se suprapune.

Finalitatea jocului: obtinerea a nenumarate figuri geometrice, cifre, litere, animale, plante, cladiri, oameni in diferite pozitii, diferite obiecte. Se vorbeste de peste 1000 de combinatii, astfel ca riscul de a te plictisi cu acest joc este exclus.

Ca si materiale din care este confectionat, in istorie se vorbeste despre tangram din ceramica, dar la noi, in Romania, tangramul care se gaseste frecvent in magazine este din lemn, carton, plastic sau spuma gumata. In magazinul nostru creativ avem tangram din spuma gumata sau lemn.

Ne place mult tangramul din spuma gumata deoarece piesele lui sunt usoare si nu exista risc de accidentare. In plus, contine o foaie cu modele de litere, cifre, animale, siluete figuri geometrice si diferite obiecte. Pretul este mic, asa ca nu ezita sa il pui in cos atunci cand faci comanda la noi in magazin.

La gradinita sau la scoala, tangramul este un joc agreat de copii, prin simplitatea sa. Combinarea celor sapte piese pare o joaca, dar imediat ce se incepe o tema, se descopera provocarea. Ai nevoie de concentrare, logica si atentie pentru a combina piesele, indiferent daca lucrezi cu, sau fara model.

Noi ne jucam frecvent cu tangramul si raspundem cu drag provocarilor, in functie de ce sezon sau ce idei avem! Micutul nostru prescolar, Mihai, invata cifrele, astfel ca am invartit figurile tangramului pana au iesit din ele clasicele cifre! Vi le prezentam si va invitam si pe voi in frumoasa lume a tangramului!

Activitati cu plastilina usoara

Plastilina usoara, moale, este unul dintre materialele favorite ale copiilor cu care lucrez in cadrul atelierelor de creatie pe care le desfasor in Iasi. Chiar daca #StamAcasa incercam sa ne amintim de ateliere frumoase si sa le reluam in alte forme. Setul cu 24 de pungulite cu plastilina usoara este non toxic si poate fi utilizat de copii cu varsta peste 3 ani. Deoarece plastilina usoara se usuca foarte repede dupa utilizare, va recomand sa utilizati la o activitate 2-4 culori. Da, bineinteles ca plastilina se pastreaza in pungulite inchis etans, dar de cele mai multe ori omitem acest pas si descoperim ca s-a uscat.

Hai sa vedem ce activitati putem face cu copilasii folosind acesta plastilina.

Plastilina usoara

Decoram casuta pasarelelor! Casuta o gasim AICI, iar plastilina usoara AICI. In aceeasi tehnica putem decora si accesoriile din lemn: pusculita fluture, si suportul pentru creioane. Se lipesc prin apasare fasii subtiri sau mici bile de plastilina. Fiecare copil lucreaza potrivit nivelului de dezvoltare. Plastilina este fina si aluneca atat de usor intre degetele copiilor, astfel incat activitatea poate sa dureze pana cand se termina pungulita. Luati o bucatica de plastilina si veti descoperi cate este de relaxant doar sa modelezi aceasta plastilina!

Floare – desen cu plastilina pe carton panzat. Aplicam plastilina pe cartonul panzat, cu dimensiunea de 10 cm/ 10 cm si, daca mai este dispozitie, pictam suprafata neacoperita sau o puteti lasa nepictata. Plastilina se poate aseza in straturi succesive doar daca stratul anteior nu a inceput sa se usuce.

Crenguta inflorita – desen cu plastilina pe carton. Ghiciti care este lucrarea lui Mihai, prichindel de grupa mare, si a Amaliei, scolarita de clasa a IV-a?

Figurinele 3D raman insa adevarata provocare pentru copii! Amalia s-a distrat modeland o purcelusa in piscina, iar Mihai si-a facut o minge pe care si-acum o mai arunca prin casa.

Totul este despre distractie, timp de calitate petrecut in familie, dar si dezvoltarea muschilor mici ai mainii! Va invit sa le cumparati copiilor aceasta plastilina, cand o gasiti in stocul magazinului nostur creativ, si sa va bucurati de copii “ocupati”.

16 activitati cu carlige din lemn sau plastic

Carligele din lemn sau plastic, sau clestisorii, cum le mai spunem unii dintre noi, sunt materiale pe care orice copil le are la indemana. Izolati de nesupusul CORONAVIRUS, #StamAcasa, dar majoritatea parintilor cauta idei pentru activitati creative cu materiale cat mai la indemana.

Astazi va propun 16 activitati creative in care puteti valorifica carlige din lemn sau din plastic, mari sau mici. Carligele decorate prin activitatile propuse pot fi utilizate ca si carlige de prindere, magneti pentru frigider sau obiecte decorative. Alegerea este a tuturor, distractia este a copiilor!

  1. Carlige din lemn decorate cu marker permanent. Amalia (10 ani) a decorat carligul din lemn de bambus cu marker 0.5, iar pe spate i-a aplicat 1 magnet patrat autocolant din setul de 50 bucati. Il folosim atasat pe frigider pentru lista de cumparaturi.
  • 2. Carligul crocodil. Materiale necesare: carlig bambus, ochi mobili, acrilic verde, acrilic negru. Carligul crocodil il folosim ca sa inchidem pungile cu alimente si ne bucura mult cand il zarim in sertar. Dar putem sa ii aplicam si patrate magnetice autoadezive.
  • 5. Carlig cu flori din margele termoadezive. Carligele pot fi un suport deosebit pentru decoratiunile realizate din margele termoadezive. Carligul din bambus se picteaza cu acrilice pe care se lipeste, cu lipici siliconic, floarea obtinuta din margele termoadezive.
  • 6. Carlig decorat cu servetele. Materiale necesare: adeziv decoupage Pentart, servetel decorativ, patrate magnetice autoadezive. Din servetelul decorativ se desface primul strat, se decupeaza modelul dorit, se aplica un strat de adeziv pe servetel, apoi servetelul, se preseaza cu degetul uscat servetelul astfel incat sa nu ramana bule si se aplica deasupra uns trat final de adeziv. Se lasa la uscat.
  • 7. Iarna – carlig pictat. Cu un penson subtire, de preferat nr. 1, poti picta un peisaj de iarna chiar pe carlig. Incearca si vei fi surprins de rezultat!
  • 8. Om de zapada – carlig decorativ. Avem nevoie de: fetru rosu, spuma gumata autodeziva glitter, lipici solid, acrilice si magnetii mai sus amintiti. Caciulita omului de zapada se face dintr-un triunghi pe care-l lipim de carlig.
  • Aceste doua activitati sunt realizate cu carlige, clestisori mici din lemn, pe care ii gasiti pe site-ul nostru AICI.
  • 10. Carlig decorat cu quilling. Clestisorul din lemn se picteaza cu acrilice, se lasa la uscat macar 1 ora si apoi se lipeste floarea obtinuta in tehnica quilling.
  • 11. Carlig fluture. Clestisorul de lemn natur de 5 cm se picteaza cu acrilice decorat cu figurine din lemn fluture
  • Aceste doua activitati le-am realizat cu figurine mici din ipsos, cu dimensiunea de maxim 5 cm, care se picteaza cu acrilice, pentru a fi rezistente la apa sau zgarieturi, si se lipesc cu lipici siliconic. Deoarece sunt destul de grele pot fi utilizate ca si carlige pentru pungi. Pentru placerea copiilor, la final, se poate aplica un strat de lipici glitter.
  • 12. Carlig floare.
  • 13. Carlig dinozaur
  • 14. Acest carlig fluture este lucrat in tehnica combinata, in echipa, de copiii mei de 10 si 6 ani, Amalia si Mihai. Mihai a desenat cu carioca doua fasii de hartie igienica alba, iar Amalia a pictat un fluture din carton reciclat. Aripioarele desenate de Mihai au fost prinse in mijlocul carligului, iar fluturele pictat de Amalia a fost lipic cu banda dublu adeziva pe esteriorul unui carlig galben din plastic.
  • 15. Fluture albastru. Carligul din lemn se picteaza cu acrilice. Doua hartii de prajituri cu dimensiunea de 10 cm se taie in doua si se decoreaza cu carioca. Se lipesc intre ele si se prind in mijlocul carligului.
  • 16. Fluture cu buline. Hartiile de briose se taie in doua si se suprapun in mijlocul carligului. Carligul din plastic violet se picteaza cu acrilic alb si cu pensonul subtire.

Felicitari de Pasti

Seturile pentru confectionarea felicitarilor de Pasti sunt un real ajutor pentru cadrele didactice care lucreaza cu copiii la scoala sau la gradinita. Seturile sunt concepute pentru a fi adaptate nivelului de varsta al copiilor cu care se lucreaza. Daca la gradinita se poate renunta la accesoriile mici, copiii de la scoala le pot utiliza pe toate sau vor mai avea nevoie de altele…

Setul pentru confectionara a 20 de felicitari Cos cu oua contine 65 de oua, 20 oua decupate din carton decorativ si 45 de oua, rosii, galben auriu si violet. Daca se doreste folosirea altor culori decat cele alese de noi, setul poate fi completat cu 60 de oua pastel , cu oua in culori pale, de 2 dimensiune sau cu 60 de oua color, set cu oua in 5-7 culori.

Am gandit acest set pentru colectivele de copii care doresc si accepta si fie diferiti, astfel ca suportul felicitarii este mixt: bleu, galben si verde fistic. Expozitia cu felicitari va fi mai vesela si originala!

Felicitarea poate fi lucrata in format vertical sau orizontal, functie de dorinta copilului sau a cadrului didactic. Dantela subtire si fina va reprezenta cosul in care copiii vor aseza ouale. Se recomanda aplicarea cu atentie a lipiciului pe ea, astfel incat sa nu se rupa. Pentru a preveni astfel de situatii fiecare set are macar o dantela de rezerva. Accesoriile decupate pot fi decorate cu carioca sau pixuri cu gel. Personalizarea felicitarii o face unica si originala, iar copiii iubesc asta! Daca bugetul permite, puteti completa desenul decorativ cu mult iubitele diamante autoadezive.

Copiii sunt artisti si trebuie sa le incurajam creativitatea! Felicitarile prezentate in acest articol au fost lucrate de copii de clasa a III-a, in atelierelor de creative sustinute in Iasi, in cadrul Scoala Altfel, de Mihaela ALBIANU, fondator www.magazincreativ.ro

FLORĂRIA – seturi creative din carton

FLORĂRIA este unul dintre seturi creative din carton cel mai des cumpărate de doamnele educatoare și învățătoare. La școală și grădiniță, în cadrul orelor de artă sau abilități practice, este bine să ai la îndemână un set cu cât mai multe decupaje din carton. Copiii sunt unici, diferiți, plini de idei creative, iar noi, adulții, suntem datori să le aducem pe masa de lucru, materiale care sa le stimuleze creativitatea.

Acesta a fost primul gând când am creat prima FLORĂRIE , un set cu 500 decupaje din carton. Setul conține 120 flori mari (5 modele diferite), 200 mici (minim 6 modele), 72 frunze decor (2 modele), 108 frunze mici decupate din carton de 160 gr. Florile sunt decupate din carton de 160 grame, perfect pentru a fi lipit de mânuțele copiilor, și are culorile roşu, portocaliu, nectarină, auriu, galben, galben pal. Pentru un aspect deosebit frunzele sunt decupate din carton verde închis, verde deschis și turcoaz.

          FLORARIA – 500 decupaje carton

Cine a folosit primul set cu siguranta a asteptat cu nerăbdarea o altă variantă a acestei combinații de flori și frunzulițe. FLORĂRIA NOUĂ a fost conceput ca un set ”bun la toate”: la activitatile matematice florile de doua dimensiuni pot fi utilizate la numarat (asociate cu cifrele carton), la abilitati practice pentru colaje, felicitari si martisoare, dar și pentru decorarea salilor de clasa. Setul contine 500 decupaje din carton de 160 grame: 400 de flori multicolore (peste 9 culori) cu dimensiunea de 3,7 cm și 2,5 cm si 100 de frunze tip feriga, 2 forme, verde deschis si verde inchis.

FLORARIA NOUA-500 flori si frunze carton

Cartonul decorativ transforma orice decoratiune in ceva unic – acesta a fost gandul cu care am creat FLORĂRIA DECORATIVĂ. Setul contine 600 decupaje din carton pentru felicitari sau decoratiuni mici: 300 de floricele de 1,6 cm, 200 de floricele de 2,5 cm si 100 de frunze tip feriga de 5 cm si 2,7 cm. Daca frunzele au ramas verzi, floricele sunt din carton decorativ cu modele primavara, cate un model pe ambele parti ale cartonului. Ele pot fi asociate cu produsele: ghiveci din carton, inimi carton (suport pentru martisoare sau vaza) sau carton pentru felicitari.

FLORARIA -600 decupaje carton decorativ

FLORARIA MICA este o bucurie pentru un singur iubitor de frumos! Am conceput acest set pentru mamicile creative care isi folosesc util timpul cu copiii acasa, jucandu-se cu decupaje din carton, sclipiciurile si lipiciul. Ea este un set unic, cu minim 40 de frunze, flori si fluturi, inspirat ce ceea ce decupam in acea zi in atelier, dar o reteta perfecta pentru o felicitare sau un tablou cu flori.

Zile cu soare va doresc din dragul nostru Iași!

Mihaela ALBIANU

 

TEHNICA ȘERVEȚELULUI – modalitate de utilizare a figurinelor din ipsos

În ultima perioadă, figurinele din ipsos cu model în relief sunt un suport de lucru accesibil, decât în urmă cu câțiva ani. Noutatea acestui material creează o emoție pe care putem să o valorificăm într-o activitate deosebită cu copiii.

Vă propun o activitate realizată în tehnica șervețelului, o tehnică decorativă care poate fi utilizată cu succes activitățile de la școală sau grădiniță, grație succesului garantat și prețului mic pentru materialele de lucru.

Pentru activitatea Tablou cu floarea soarelui sau Tablou pentru mama am utilizat materiale din www.magazincreativ.ro: tablou pătrat din ipsos dimensiune 7 cm/ 7 cm, tempera Milan alb, galben, maro, șervețel decorativ cu floarea soarelui, lipici cu lac decoupage Pentart și am reciclat fâșii de 1 cm de carton de la ambalaje.

                 Tablou pentru mama

Mod de lucru:

-Se desprinde stratul exterior al șervețelului și se decupează din el doar partea care va fi lipită.

-În interiorul tabloului, cu pensula lată, se aplică un strat de lipici decoupage.

-Se așează șervețelul pe tablou și se presează cu grijă, cu degetul uscat, din mijloc spre margini, astfel încât să nu rămână aer între șervețel și tablou.

-Se aplică un alt strat de lipici decoupage peste șervețel. După jumătate de oră lacul decoupage se usucă și devine transparent.

-Cu tempera galben se pictează rama tabloului

-Se confecționează o ștampilă dintr-o fâșie de carton de la ambalaje cu dimensiunea de 1 cm, și se ștampilează cu maro deschis rama.

Încercați și garantez că veți reveni la această tehnică de lucru!

Acest articol este publicat în Revista Demersuri Creative nr. 37/ noiembrie-decembrie 2019.

Ghirlandă LA MULȚI ANI!

Ne plac sărbătorile și avem o mare bucurie când decorăm totul cu mare grijă și inspirație! Misiunea noastră este de a răspunde creativ provocărilor voastre și astfel, la recomandarea dvs., am creat pe site produsul Ghirlandă La mulți ani!

ghirlanda carton, magazin creativ

Ghirlanda conține 11 elemente de 25 cm, 11 litere 15 cm și un șnur gros de mătase 5 m.
Decupajele sunt din carton de 160 grame, iar culorile literelor si elementelor se fac asortate ca în fotografie, sau roșu-alb-verde pentru perioada de iarnă.  Accesoriile ghirlandei sunt livrate nelipite, în pungă transparentă. Pentru cei grăbiți livrăm ghirlanda și cu accesoriile lipite.

”La mulți ani, 2020!” este textul cel mai ”livrat” în această perioadă.

Dar totul a început cu o SERBAREA ABECEDARULUI 2019! Mulțumim doamnelor care au inspirat acest produs!

Pe perioada vacanței am mulțumit unei doamne doctor, am urat bun venit unui membru al familiei, iar în toamnă am început cu urările de bun venit în noul an școlar!

Ghirlanda transmite bucurie, sărbătoare și voie bună, bucurați-vă de ea!

Pregătiri frumoase vă dorim!